Bani falşi în nord-vestul ţării? O bârfă de doi lei şi efectul de turmă!

Orasele Oradea si Satu Mare sunt cuprinse de o psihoză a banilor contrafăcuți, în sensul că tot mai mulți comercianți nu acceptă bancnote de 10 lei, pe motiv că ar fi false. Asta chiar dacă sînt cât se poate de valabile. Peste 100 de plângeri au fost depuse deja la Parchet, confirmă procurorii. Sînt vizate mai ales cele din emisiunea 2005, mai mototolite, mai uzate, dar și mai puține decât suratele lor emise în 2008.

10-leiCineva a lansat „petarda” că, dacă e diferită, bancnota de 10 lei de acum un deceniu sigur e falsă. Nu prea s-a chinuit cineva să se uite pe site-ul BNR ca să se convingă că diferenţele or fi ele multe, dar sînt cât se poate de… legale. 

Intre bancotele din cele două emisiuni sînt diferenţe de culoare la sigla Băncii Naţionale şi la inscripţiile „10 lei„, „ZECE LEI” şi „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI” de pe ambele feţe. De pe hârtiile emise în 2005 lipsesc elemente de grafică – două pensule – de pe partea transparentă, care există însă bancnotele mai noi. Plus că bancnotele din 2005 sînt imprimate în relief, pe când la cele de acum 7 ani imprimarea e plană. Există posibilitatea ca bancnotele de 10 lei să fie ţinta infractorilor.

Cel mai simplu ar fi ca atunci când ni se spune că avem bani falși, chiar să mergem cu ei la poliție, să le demontăm puțin logica aristotelică (nu neapărat că toți ar ști ce-i cu Aristotel) și să-i obligăm să reacționeze. Chiar dacă ne pierdem un pic vremea cu declarații și discuții care par banale, chiar dacă ne enervăm, dar măcar să-i obligăm să facă ceva. Să știm dacă ceea ce am primit e un fals sau nu, să ne explice cum să facem să nu ne mai trezim cu bancnote falsificate, să știm și noi care sunt elementele care fac diferența dintre 10 lei adevărați și 10 lei falși.

Dar care ar fi interesul lor – şi câştigul – ca să falsifice o hârtie/plastic cu o valoare atât de mică? Asta în condiţiile în care avem bancnote de 200 de lei sau 500 de lei. Iar cea mai contrafăcută din lume e bancnota de 100 de dolari.

ziare.orgziare Certificat Web
© 2014 Adrian Bilanici - Opinie personală din colţul stâng al hartei!. All Rights Reserved. Design by Hi Responsive