Interviu cu actriţa Iulia Lumânare: ”Încep filmările pentru noul film al lui Călin Netzer, „Transfer”. E un proiect important pentru mine | Vezi foto-video

bpageBună Iulia  şi bine te-am găsit. Pentru început spune-mi câteva lucruri despre tine?

Ingrată întrebare! Îmi vine să răspund ca la castinguri: Bună, mă numesc Iulia Lumânare, am 32 de ani şi sunt actriţă. 🙂

Ce rol joacă teatrul în viaţa ta şi în câte spectacole ai jucat?

Nu-mi plac cuvintele mari spuse în public şi nici nu cred în cantitate. Mi-am ales cu foarte multă parcimonie proiectele. Atât pe cele de film cât şi pe cele de teatru. E adevărat şi că mă simt mai aproape de fenomenul cinematografic decât de cel teatral. Fac câte un proiect de teatru la un an, doi. Mă bucur că îmi pot permite asta şi că nu sunt nevoită să fac spectacole de-a valma, ci doar dacă raportul de forţe implicate – text, regizor, distribuţie – este unul echitabil pentru mine. Cum s-a întâmplat şi cu cel mai nou specatcol cu care am avut avanpremiera în decembrie 2015: „Am iubit. Am purtat. Am pierdut.” un spectacol în rega lui Emil Hoştină, după un text al Norei şi al Deliei Ephron, şi în care joc alături de Ioana Abur, Elvira Deatcu, Anca Androne şi Laura Creţ şi unde am avut ocazia să colaborez cu Florin Fieroiu. La sfârşit de ianuarie vom avea şi premiera oficială, la sala ArCub – Gabroveni.

iulia-lumanare-adrianbilanici.ro (3)

In urmă cu vro’ doi ani… urmăream cu interes un serial, ”Rămâi cu mine”, acel serial era o altă rampă spre ceva… anume? Cât de greu ori usor a fost acel rol? Momente dificile de la filmarea, ”Rămâi cu mine”, vreo situaţie care te-a pus în dificultate…? 

Idealismul meu nu e de factură naivă. Nu cred că un proiect important aduce de la sine alte proiecte la fel de importante. Meseria asta are de toate, mai puţin echilibru şi logică. Şi asta îmi şi place la ea, faptul că nu ştiu niciodată unde am să fiu la anul, pe vremea asta. „Rămâi cu mine” a fost o epocă frumoasă şi care s-a încheiat ca să facă loc altora. N-am considerat nimic ca fiind greu în meseria asta. Sau poate că sunt eu foarte exigentă cu mine şi sunt obişnuită ca atunci când fac ceva nu mă prevalez de nici un efort. Poate de-aia nu simt greutatea.

De unde această placere faţă de teatru şi film?

Cred că e o reminiscenţă a jocurilor din copilărie. Îmi invidiam păpuşile cu aceeaşi măsură cu care le iubeam, pentru că puteau să devină oricine altcineva. Oricine voiam eu. Îmi plăcea să pretind că sunt altcineva dar ciudat e că doar în faţa blocului, cu copiii, atunci când ştiam că e un joc, când şi cei din jurul meu făceam acelaşi lucru. În afara „terenului de joc” aveam senzaţia că se vede că mint. Altă explicaţie…n-am!

Care e rolul pe care l-ai indrăgiti cel mai tare de-a lungul carierei tale ?

Cred că „The blue room” de David Hare, spectacol făcut împreună cu Radu Micu, cu care am fost colegă de facultate, unde jucam toate cele cinci personaje feminine: o prostituată, o studentă, soţia unui politician, o actriţă şi un fotomodel. Eram la al treilea proiect în care jucam mai multe personaje. Au urmat şi altele. De altfel şi în „Am iubit. Am purtat. Am pierdut” joc mai multe personaje. „The blue room” rămâne special pentru că e primul şi ultimul proiect făcut integral de noi doi, actorii: traducere, scenografie, costume, regie. Am avut şi muzică originală, compusă de Călin Grigoriu. Pentru mine a fost un pariu cu mine însămi şi pe care nu mi-am dat voie să îl pierd. Şi n-a fost uşor.

iulia-lumanare-adrianbilanici.ro (4)

Ce i-ai spune unui actor aflat la început care se duce la primele casting-uri şi nu le ia?

Ceea ce le spun şi studenţilor mei: să fie generoşi. Cu ei înşişi şi cu viziunea regizorilor. Faptul că nu le iau nu spune despre ei că nu sunt talentaţi şi nici că nu sunt potriviţi pentru rol, ci doar că nu reflectă imaginea pe care regizorul o are despre personaj. Pentru că menirea oricărui personaj e să devină un om, o fiinţă vie care trebuie să arate într-un fel anume, să se mişte într-un fel anume, să vorbească într-un fel anume, să zâmbească într-un fel anume. Din punctul meu de vedere e o chestiune de generozitate.

Ce planuri ai pentru 2016? Vreun proiect mare de film?

Multe. Pe lângă premiera din ianuarie cu „Am iubit. Am purtat. Am pierdut.”, încep în martie filmările pentru noul film al lui Călin Netzer, „Transfer”. E un proiect important pentru mine şi pentru proiecţiile pe care mi le fac cu privire la devenirea mea. E o colaborare care dureaza de mai bine de un an şi unde rolul de actor, pentru că voi şi juca în film, nu e singurul şi, poate, nici cel mai important aspect al întânirii cu el: am scris împreună cu el la scenariu, am fost casting director, acting coach şi urmează să-i fiu alături pe toată durata filmărilor. E o şcoală pentru mine.

Îmediat după voi începe filmările pentru un alt proiect.. Este vorba despre următorul lung metraj al lui Constantin Popescu, „Pororoca”, unde am rolul principal feminin şi pe care îl presimt ca pe unul din cele importante…

De asemenea mă aşteaptă colaborarea cu un regizor debutant în lung metraj, Liviu Săndulescu, pentru proiectul „Moartea lui Cărturan” iar la toamnă susţinerea lucrării de doctorat şi începutul anului universitar cu, deja, a doua generaţie de studenţi.

Iţi multumesc că ţi-ai rupt din timpul tău liber pentru acest interviu, iar pe final un mesaj pentru fanii tai:

N-am lăsat niciodată astfel de mesaje pentru că nu mă pricep să vorbesc decât cu adresă personală, aşa că-i rog să-mi îngăduie să tac şi doar să zâmbesc 🙂

Mersi 🙂

Eu, merci! 🙂

ziare.orgziare Certificat Web
© 2014 Adrian Bilanici - Opinie personală din colţul stâng al hartei!. All Rights Reserved. Design by Hi Responsive