NU avem SPITALE și școli! Ne mor bătrânii pe sub poduri… dar băgăm MILIOANE de EURO într-o ”piatră”!?!

Deși util ca orice exercițiu, cel de conștiință națională prilejuit de subscripția pentru Cumințenia Pământului este pe cale să eșueze. Devine de acum puțin probabil că vom strânge până la finalul lui octombrie cele șase milioane de euro necesare, dar, cel puțin, știm cum stăm. Concluzia pe care eu o trag din acest exercițiu este că numărul românilor capabili să-și depășească interesul imediat prin manifestarea unei forme, nici măcar de altruism cât mai ales de solidaritate identitară se reduce probabil la câteva zeci de mii, cel mult câteva sute de mii. Din 20 de milioane. În articolul de mai jos mi-am propus să explic pe înțelesul celorlalți (al tuturor de fapt) legătura dintre “piatra fără utilitate” și eșecul nostru în a avea autostrăzi, școli de calitate, spitale și, în general, civilizație.

doua
Mai întâi, o abordarea istorică a Națiunii Române

Formarea ”Națiunii Române” este și azi un proces destul de dezbatut nefiind foarte clar cum au încetat moldovenii să se mai considere moldoveni, muntenii munteni sau ardelenii ardeleni, devenind brusc cu toții români. Într-una din cărțile sale, de exemplu Lucian Boia arată că epoca fanariotă nu a existat ca atare în istoria noastră, venirea unor alți domni decât cei pământeni este o invenție târzie, de secol XIX, pentru a delimita perioada glorioasă a voievozilor români, de cea întunecată (a fanarioților) și de renașterea națională (luminoasă) de după aceea.

Ceea ce nu înseamnă că națiunea română azi nu există, pur și simplu avem uriașe decalaje de recuperat dar, în lipsa unei coerențe naționale, decalajele mai rău se măresc. Să vedeți de ce…

Înainte de apariția statului România (proces care nici nu marchează nașterea Națiunii Române, dar nici sfârșitul procesului de cimentare a conștiinței naționale) identitatea etnică, lingvistică sau culturală era mai puțin importantă.Într-unul dintre articolele sale, profesorul Murgescu arată chiar destul de clar faptul că nu numai în spațiul otoman sau în cel adiacent acestuia, ba chiar și în cel occidental, se putea vorbi mai des de un soi de solidaritate identitară între cei de aceiași religie (creștini împotriva musulmanilor și viceversa) decât între cei din același popor. Este o caracteristică a mentalităților evului mediu, înainte de apariția națiunilor.

Chiar dacă în anumite momente ortodocșii aveau sentimente chiar mai urâte pentru catolici decât pentru musulmani, asta nu este cu adevărat relevant.Reținem doar faptul că înainte de apariția națiunilor religia era o formă de manifestare politică. Din păcate în epoca în care trăim azi, anumite manifestări politice încep să aibă caracteristicile unor forme de religie, cu aceleași efecte la nivel statal – scopuri rudimentare, incoerență politică, iar conștiința națională… ia mai dă-o dracu de conștiință, vorba poetului!

Probabil 95% din populația României nu face diferența dintre popor și națiune, se identifică (la fel ca în vechime) cu ortodoxia ca unică forma culturală a românismului, dar nu înțelege absolut deloc conceptul de solidaritate națională.

page

Nu fac procese ortodoxiei, chiar deloc, în fond ateismul, sau chiar facebookul se manifestă ca fenomene mărunt integratoare social, devenind chiar forme politice de exprimare. La fel ca religia în evul mediu. De la prea-puțin-cuviosul Eftimie, cel degrabă înjurătoriu de orice și pe oricine, până la dependența de like-uri a lui Lucian Mîndruță, atitudinea față de un exercițiu de solidaritate națională, cum a fost ăsta al Cumințeniei Pământului, arată fix același lucru… că nu avem valori dincolo de care un troll lasă dracu trollingul, un populist își ignoră nevoia de popularitate, sau un politician lasă la o parte interesul său politic imediat.

Nu există o limită peste care să nu treci niciodată!

Problema este că în absența unei conștiințe care să-ți dicteze că națiunea reprezintă un concept superior interesului tău personal, al găștii de prieteni de pe facebook sau al partidului din care faci parte, nici țara, statul român, autoritățile publice, nu au coerența necesară realizării unor proiecte ce au nevoie de eforturi susținute peste generații sau poate doar peste mai multe cicluri electorale.

Ea, absența conștiinței naționale, este cea vinovată de faptul că la fiecare guvern nou începem o nouă reformă în învățământ, că un proiect de autostradă începută de un guvern este rareori continuată de următorul și așa mai departe.

Scurt excurs… În 2002, pe vremea lui Năstase ne-am apucat de autostrada Bechtel și de Comarnic-Brașov. A venit apoi în 2004 un Băsescu cu promisiunea că ne apucăm de Pitești-Sibiu și a desființat proiectele lui Năstase. Ulterior Ponta a amânat sine die Pitești-Sibiu, insistând pe Comarnic-Brașov, pe care totuși nu a mai făcut-o, dar s-a grăbit să dea în folosință un tronson început prost încă de pe vremea lui Băsescu, ulterior închis și demolat.

Singura autostradă continuată, dar și aia cu hopuri și hurducături, a fost cea dintre București și Constanța, începută înainte de 1989. Cei 60 de kilometri dintre București și Ploiești, făcuți în opt ani, pe vremea lui Băsescu, nu sunt nici azi legați la … București. Acesta este bilanțul a 15 ani de incoerențe naționale, doar în domeniul infrastructurii rutiere, devenită o obsesie națională.

Nu politicienii sunt cauza, ei sunt doar un alt efect!

Dar însăși ideea de solidaritate națională a fost făcută țăndări de un Băsescu care a cerut sacrificii naționale într-o perioadă de criză profundă, tăind salariile bugetarilor și majorând TVA-ul, dar n-a fost capabil să-și oprească hoții din jur, care, ne arată acum DNA-ul, au furat de au rupt din sacrificiul cerut ălorlalți.. Cumva, momentul economic a semănat cu cel din 1980-1982, când tot pe o criză externă Ceaușescu a raționalizat mâncare, a continuat însă investiții fără mare valoare de utilitate, cum ar fi Casa Poporului. Lumea a înțeles că nu mai avem mâncare ca să-și facă Ceaușescu Casa. În cazul Băsescu, lumea a înțeles că a tăiat salariile și a cerut sacrificii ca să fure Udrea banii țării. Ambele percepții sunt parțial corecte, chiar dacă Ceaușescu a continuat investițiile și în Cernavodă de exemplu, iar Băsescu a reușit cu chiu cu vai să miște în 2011, destul de târziu, lucrările la autostrada A2.

Ceea ce încerc să vă arăt este că astfel de evenimente ne afectează ca națiune mai mult decât ne imaginăm. Înainte de 89 nația română ajunsese într-un asemenea hal de degradare și de auto-desconsiderare încât a votat senină înlocuirea unor comuniști cu alți comuniști (chiar kaghebiști). Asta pentru că ar fi fost capabilă să accepte orice.

Azi, nici măcar în fața hoției nu mai reușim să fim solidari… Milioane de români (în special bătrâni, pensionari) stau seară de seară la televizor căscând gura la războaiele futile ale unor politicieni care s-au coalizat pe față împotriva DNA-ului. Avem falii grozave în societate, încrederea în Justiție scade, sub loviturile unor oameni care nu au decât un scop meschin… câștigarea alegerilor de mâine, de anul viitor, sau de peste doi ani.

În absența unei conștiințe naționale, cimentată la nivel de mase și receptată ca o valoare superioară interesului individual, intrăm între noi, aproape firesc, în conflict pentru absolut orice. Am devenit slabi. Bolnavi de neîncredere, receptăm drept prieten pe cel ce nu ne cere nimic, doar ne dă senzația că ne-ar da ceva. Atâta doar că România nu mai are nevoie de bani. Banii sunt de ani buni aici. Ne uităm la ei și nu înțelegem de ce totuși nu suntem mai bogați. De ce nu avem mai multe… Cu 11 milioane de euro nu se poate face chiar un spital, dar o școală tot se poate. Așa, și credeți că din lipsa banilor n-avem suficiente spitale, sau școli în România? Credeți că banii sunt problema pentru care avem mii de școli fără apă curentă și wc-uri igienice? Cât costă o fosă septică și un hidrofor? 10 mii de lei? Eu vă spun că și dacă era vorba de 1000 de lei, tot aveam 2000 de școli fără apă curentă.

Pentru că nu înțelegem banii, nu înțelegem sărăcia, punem egalitate între astea două, când sărăcia este de fapt incapacitatea de a face. Și e o stare a sufletului.

Sunt convins că dacă PSD ar mai fi fost la guvernare Liviu Dragnea ar fi susținut fără discuții achiziționarea de către statul român a Cumințenia Pământului, dar dacă guvernul de tehnocrați cu care se află într-un război unilateral chiar a menționat ideea subscripției ca exercițiu de conștiință națională, Dragnea a considerat că Brâncuși e vax pe lângă alegerile din toamna asta.

Pentru un Dragnea sau un Băsescu, alegerile sunt Dumnezeu. Câștigarea lor, scopul în viață. Națiunea? Doar un mijloc, masa de manevră pe care o păcălești în campanie momind-o cu pomeni pe care ea le consideră donații pornind de la viceversa, apoi defilezi cu sărăcia ei, adâncindu-i confuzia care îți folosește ție, liderule politic… Asta pentru că și tu, la modul sincer te pui pe tine și pe partidul tău mai presus de orice. Săracule!

Dar stați, nu aruncați cu piatra în politicieni, nici nu mai merită asta, e păcat de piatră! Ea ascunde poate opera unui Creator viitor. A unui ciudat care, poate n-are bani, dar el nu e sărac, pentru că, spre deosebire de un politican el vrea și poate să facă.  

Suntem săraci pentru că avem puține conștiințe

Nu numai că politicienii sunt ținte ușoare, dar ei reprezintă doar un indicator de medie al națiunii. Care da, e săracă, dar nu pentru că n-ar avea bani (acum are, miliarde și miliarde de euro de la UE) ci pentru că are puțini oameni cu conștiință națională. Oameni care fac lucruri.

Comportamentul liderilor este la fel de rudimentar ca și al celor dependenți de like-uri pe facebook, sau al celor ce simt necesitatea să sublinieze că mai bine donezi pentru un spital, decât pentru o piatră. Bineînțeles, viața contează mai mult decât arta, atâta doar că aici nu e vorba de artă (nici nu mă pricep) era vorba de un interes național ce nu presupunea un efort financiar deosebit (banii s-ar fi strâns dacă, în medie fiecare ar fi dat ceva mai mult de un leu). IarBrâncuși n-a intrat în concurență nici cu spitale, nici cu autostrăzi, nici cu copii bolnavi. Concurența asta (mai bine aia decât ailaltă) au imaginat-o caracterele mici, incapabile să tacă, cel puțin, dorind neapărat să-și justifice gălăgios împotrivirea, chiar ura… pentru o piatră. Nu era vorba de milostenie, de pomană (pe care și oamenii religioși dar și politicienii o înțeleg prea bine) Statul Român n-a cerut de pomană, are banii și-i va plăti… era vorba de trezirea unei dorințe de a face împreună, noi toți, un lucru.

Oricum, o eventuală reușită a campaniei Cumințenia Pământului nu ne-ar fi garantat că vom fi capabili vreodată să ne forțăm liderii să urmărească mai coerent finalizarea unor obiective naționale mai importante. Dar ar fi fost un început. Eșecul ei ne arată doar halul în care suntem – mai degrabă popor decât națiune. Multe nereușite de aici ne vin. Pace!

via Moise Guran at biziday.ro

Share this Post :
ziare.orgziare Certificat Web
© 2014 Adrian Bilanici - Opinie personală din colţul stâng al hartei!. All Rights Reserved. Design by Hi Responsive