Serviciile secrete pot controla de la distanţă telefoanele mobile prin programul ”Dreamy Smurf”

Serviciile secrete folosesc programe informatice cu ajutorul cărora pot prelua ”controlul total” asupra telefoanelor mobile inteligente: nu doar interceptează convorbirile sau ne localizează, ci controlează de la distanţă funcţiile acestor smartphone-uri, astfel că ele pot fi folosite de exemplu şi ca microfoane ce transmit sunetele din jurul nostru, a declarat postului BBC fostul agent american Edward Snowden, făcând referire la cazul particular al GCHQ (Centrul de ascultări şi decodificări al serviciilor secrete britanice).

serviciiUnul dintre aceste programe este aşa-numitul ‘Dreamy Smurf’, cu ajutorul căruia telefoanele pot fi închise ori deschise de la distanţă fără ca utilizatorul să-şi dea seama.

Un alt instrument se numeşte ‘Nosey Smurf’, care poate activa microfonul telefonului astfel încât să se poată asculta discuţiile din apropierea aparatului.

Folosit împreună cu ‘Dreamy Smurf’, ‘Nosey Smurf’ poate activa microfonul chiar şi atunci când posesorul şi-a închis telefonul.

O facilitate mai cunoscută oferită serviciilor secrete de tehnologia telefoanelor mobile este localizarea posesorului acestora cu ajutorul semnalului emis de telefon, folosind metoda triangulaţiei.

Dar GCHQ a pus la punct un alt instrument de geolocalizare mai performant, şi anume ‘Tracker Smurf’, ce permite urmărirea deplasărilor posesorului cu o precizie sporită faţă de cea a triangulaţiei.

JANDARMI-POLITIE-FANE-96Pentru ca toate aceste intruziuni să nu poată fi detectate, serviciile secrete britanice au creat şi un instrument de protecţie, denumit ‘Paranoid Smurf’.

De exemplu, dacă un utilizator suspectează că ar putea fi spionat chiar cu ajutorul propriului său telefon şi decide să ducă aparatul la un tehnician, acesta din urmă cel mai probabil nu va reuşi să obţină dovezi care să confirme respectivele temeri.

Dar serviciile de informaţii pot face multe alte lucruri prin manipularea de la distanţă a telefoanelor mobile, inclusiv să facă fotografii cu ele, susţine în continuare fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA (NSA), în prezent refugiat în Rusia.

El subliniază că serviciile secrete pot accesa orice telefon mobil cu ajutorul unor mesaje SMS denumite ‘exploit’. ‘Este un mesaj specific care ne este expediat la fel ca orice alt mesaj, dar este ascuns şi nu va fi afişat’, explică Snowden. ‘Noi plătim (pentru telefoane), dar adevăratul lor posesor este cel care controlează programele informatice’, conchide el.

Share this Post :
ziare.orgziare Certificat Web
© 2014 Adrian Bilanici - Opinie personală din colţul stâng al hartei!. All Rights Reserved. Design by Hi Responsive